Intervenții terapeutice prin joc
în terapia copilului și a familiei
Durată:
60 minute
60 minute
Cu cine:
copii și familiile lor
copii și familiile lor
Ce obții:
sprijin emoțional, comportamental și relațional
sprijin emoțional, comportamental și relațional
Jocul este una dintre modalitățile naturale prin care copilul explorează lumea, învață, comunică și își exprimă emoțiile. În cadrul intervenției terapeutice, jocul este utilizat cu obiective clar stabilite și adaptate nivelului de dezvoltare, intereselor și nevoilor individuale ale copilului.
Prin activități ludice structurate, copilul este încurajat să comunice, să exploreze, să găsească soluții, să își exprime emoțiile și să dezvolte noi modalități de relaționare. Jocul creează un context accesibil și motivant în care pot fi exersate abilități importante pentru viața de zi cu zi.
Atunci când obiectivele intervenției o necesită, familia poate fi implicată în procesul terapeutic pentru consolidarea relației părinte–copil și transferarea abilităților dobândite în terapie către mediul familial și activitățile cotidiene.

Prin joc, copilul este încurajat să:
Cum începe procesul?
Se oferă feedback la finalul fiecărei ședințe și teme de lucru pentru acasă.
MODALITĂȚI DE ACCESARE
Abonament complet
15 ședințe/lună, dintre care:15 ședințe individuale (1 terapeut – 1 cop
Abonament complet + 3C
15 ședințe/lună, dintre care: 10 ședințe individuale (1 terapeut – 1 copil) +5 ședințe Terapie 3C